Ovidiu Panighianț - Maculator – Schițele lui OVI

978-606-94652-3-3

New

Album cu desene si schite imaginate de OVI (Ovidiu Panighiant)

More details

99,96 lei

Tabel date

FormatCarte, 26x18 cm, 114 pagini
Număr unităţi1
LabelEditura Softplus
An2020
Țara de provenienţăRomania
Caracteristici speciale Carte cu spira

Informații

"Revenind la Maculator, pot spune că numai în el găsești acele desene făcute cu sinceritate, cu acea dezinvoltură instinctuală, care prin multitudinea și diversitatea liniilor redau emoția și expresivitatea, calități pe care ar trebui să le găsești într-o lucrare plastică. Acesta este motivul real pentru am alcătuit lucrarea de față, conștient fiind că multe dintre schițele realizate în el vor rămâne doar la stadiu de proiect, pentru că e foarte greu să repeți un desen cu aceeași energie în absența unei stări pierdute în alte vise."  Ovidiu Panighianț

Nudurile lui Ovidiu sunt mai mult un pretext pentru divagații de tot felul. Unele sunt onirice, altele coșmarești, nimic din ceea ce ține de uman și umanitate nu lipsește din aceste compoziții care, oricât ar părea de stranii, sunt subordonate unor idei. Nimic nu e întâmplător în grafica și compozițiile plastice ale lui Ovidiu Panighianț, omul mai și gândește, nu doar visează, desenează și pictează la liber.
Bedros Horasangian - scriitor

Formatul inedit ales pentru acest volum de prezentare al seriei este cel al caietului maculator, din care metaforic sau nu au fost desprinse de la bun început aceste lucrări de artă. Când răsfoiți acest „Maculator” vă puteți imagina că Ovidiu îi adaugă zilnic noi și noi pagini.
Cosmin Năsui - curator, critic de artă

Nudurile sunt „schițate” într-o lume voit bidimensional-goală, pentru a sublinia pierderea realității interioare și exterioare, ca în celebrul tablou Femei pe plajă de Picasso. Mesajul e similar: robotizarea și golirea de „conținut” a omului modern, cu o ornamentare geometric-(deformat)antropomorfă, ca o prezentare „voodoo” cu simbolică creștină.
Eugen Cojocaru - scriitor, curator, critic de artă

Maculatorul nu este numai un instrument simplu aflat la îndemâna artistului, ci este un instrument al destinului în sine, care pune la dispoziția minții un spațiu bidimensional de reprezentare a ideii și a cuvintelor nespuse. Maculatorul devine expresia unui univers personal, al unei lumi care de multe ori poate fi fascinantă, dar și înfricoșătoare. O lume care îl ține pe artist captiv, iar artistul se învăluie cu imaterialul ideilor din această lume.
Iakob Attila - curator, critic de artă

Nu există timp şi nici chiar spațiu, nici durere inutilă, nici întristare nepedepsită, şi nici suspin de plictiseală în acest Rai de hârtie, Schițele lui Ovi sunt, de fapt, capodoperele sincerității şi ale tumultului unui artist al comunicării.
Marius Tița - colecţionar, curator, critic de artă

Eu cred că n-ar trebui să-l căutăm în maculatoarele noastre pe Dumnezeu. Ăla detonează supernove, împinge plăci tectonice, treburi serioase. Aici e doar acelaşi drac mărunt care împistrea pereții pe la Lascaux şi Çatal Hüyük, şi care acum se foieşte sub chelia lui Panighianț.
Sergiu Vasile - Times New Roman & Utopia Balcanica

Vă rog, când vă întâlniți cu bunul meu prieten Ovidiu Panighianț, să îl intrebați din partea mea: „Ovi, cine e Cetățeanul?”.
Eduard Narcis Antonian - istoric

13 alte produse din aceași categorie: